Rețeta lunii aprilie – Ouă ochiuri pe pat de cartofi dulci

Ingrediente:

  • 4-5 ouă de la AVIS 3000
  • 2 cartofi dulci
  • 2 cepe
  • 2 căței de usturoi
  • sare, piper
  • boia
  • 1 lingură de unt

Se curăţă cartofii şi se spală, apoi se taie cubuleţe mici. Ceapa se toacă mare şi usturoiul nu foarte mărunt. Dacă aţi reuşit să vă descurcaţi până aici cu toate dimensiunile astea mai mult sugerate decât exacte, aruncaţi-le pe toate în tigaia pe care deja aţi pus-o la încins, pe când mărunţeaţi usturoiul. Cartofii se rumenesc un minut-două aşa, “pe sec”, apoi se adaugă treptat untul şi se căleşte totul la foc mic.
Nu uitaţi să puneţi capacul şi atunci tot amestecul se înmoaie uniform. Cartofii dulci se pătrund mai repede decât cei clasici.
Aţi putea acum să spargeţi ouăle peste toate alea din tigaie şi gata, dar aţi pierde puncte la capitolul aspect comercial. Aşa că mai bine faceţi ouă-ochiuri într-o tigaie separată, nu mai scriem acum metoda de preparare că o ştie orice stu-dent şi abia când sunt gata le tăiaţi frumos şi le aşezaţi peste cartofii dulci cu ceapă călită.
Dacă vi se pare că mai trebuie, mai condimentaţi. Eventual mai puteţi pune şi un strop de unt, să se topească peste cartofi, măcar şi numai pentru luciul pe care-l dă.

Poftă bună!